Fii fercit cu ce esti nu cu ce ai

Cand lucram in corporatie eram foarte absorbit de munca mea. Imi dadeam o importanta exagerata pozitiei mele, faptului ca eu coordonez o echipa de payroll si de faptul ca eu fac procese importante.

Am trecut printr-un divort dupa care m-am afundat mai rau in munca. Eram tot timpul tot timpul intr-o fuga continua.

Deschideam laptopul in weekend, in luna mai a anului trecut am stat 32 de ore peste program si eram pe val.

Am avut premii de performanta pentru imbunatatirea proceselor, toata lumea era super incantata de mine si eu nu imi mai incapeam in piele de mandru ce eram de statut, validare externa si toate aspectele vietii mele erau valorificate de munca.

Eram top talent si era ca si cum as fi calarit unicorni intr-o padure plina de ciuperci gigante.

La un moment dat am intalnit o femeie minunata care mi-a readus o mana de culoare in viata mea iar munca nu mai era atat de prioritara.

Dar ritmul muncii mele era deja prestabilit. Asa ca am tras pentru munca pentru ca nu puteam sa dau inapoi si am tras si pentru ceea ce iubeam.

Am tras atat de tare incat m-am rupt si am ajuns in burnout.

Si am fost internat si ulterior parasit de catre iubita mea. M-a parasit pentru ca fiecare este responsabil pentru propria fericire. Am suferit cand m-a parasit dar nu este responsabilitatea celorlalti sa te faca fericit. Este doar responsabilitatea ta.

Ulterior am revenit la munca si parca nu mai eram acelasi. Nu mai aveam aceeasi putere de lucru, nu mai eram la fel de productiv si cu siguranta nu mai eram top talent. Pana a venit un moment in care am avut o sedinta cu managera mea si mi-a zis: Marius parca nu mai esti tu. Nu vrei sa schimbi pozitia, pentru ca tragi echipa in jos si ai nevoie sa iti speli imaginea.

Dupa aproape 2 ani de zile de efort herculian pe meterezele corporatiei intr-un moment de cadere libera mi s-a sugerat sa imi spal imaginea.

Dar in toata durerea mea mi-am adresat 2 intrebari simple: De ce fac ceea ce fac si cine sunt eu.

Povestea mea este scrisa aici nu sa stoarca lacrimi ci este scrisa sa va trezeasca la realitate si sa observati ca daca iti versi orele la munca le lipsesti celor dragi, lipsesti oamenilor care te iubesc cu adevarat si cand esti la rascruce de drumuri tot cei dragi poposesc cu tine.

Spune te iubesc mamei, cinsteste-ti tatal, fii cu iubitul sau cu iubita.

Da Marius dar nu trebuie sa muncesc ca sa traiesc? Tu nu muncesti ca sa traiesti, o faci ca sa supravietuiesti.

Te trezesti luni la ora 7 sa ajungi la birou, muncesti pana seara iar cand ajungi acasa la familie sau la cei dragi esti drenat de energie sa te mai bucuri de ei, dar pai sa mai ai timp sa te gandesti la viata ta. Iti faci un credit la casa pe 30 de ani sa ai unde locui, iti iei o masina pentru confort si tragi toata viata sa platesti la ele. Da dar imi trebuie. Dar esti fericit? Da Marius, ca astea sunt povesti cu fericirea. Trebuie sa tragi tare ca sa ai banet. Cat banet iti trebuie?

Ce vrei sa iti cumperi de ei? Ce vrei sa dovedesti cu ei? Da, dar pun bani deoparte pentru pensie. Pai da, dar tu traiesti viata asta doar sa iesi la pensie? Poti sa te bucuri de un moment intim cu sotul/sotia la batranete, poti sa iesi la un fotbal cu baietii la batranete si sa ai aceeasi energie? Cand iti iei masina aia sport te bucura atat de tare achizitia? O saptamana, doua, cat? Si dupa aia ce iti mai iei? Cat iti trebuie sa fii fericit? Nu vreau sa imi dai dreptate, nu asta e scopul povestii. Scopul povestii este sa te instig sa iti pui intrebari cititorule.